Sunca fiarta
Sunca fiarta. Imagini pas cu
pas pentru sunca fiarta
1,Am reusit sa ma tin de
promisiune si sa postez aceasta reteta inainte de Pastele catolic. De fapt nu e
chiar o reteta, eu am facut doar partea usoara. Partea grea a fost facuta de bunica
mea in ianuarie, cand a tinut o vreme piciorul porcului la saramura, apoi i-a
dat cateva fumuri scurte si la final l-a atarnat in camara rece sa se usuce.
Acum mi-a taiat o bucata ca sa va fac o mica demonstratie, insa de Pastele
ortodox, vom fierbe sunca intreaga, timp de 6 ore (pana ce osul iese usor din
carne), dupa care o vom pune la presat. Deci misiunea voastra este sa faceti
rost de o sunca adevarata, sarata si afumata natural si veti avea cel mai bun
aperitiv pe masa de Pasti. Nu apelati la sunca afumata artificial, cu e-uri si
mai stiu eu ce prin ea, fiindca nu veti obtine gustul si textura celei
naturale.
Ingrediente pentru Sunca
fiarta
1.
1 bucata
sunca (1 kg)
2.
1 foaie
dafin
3.
1
lingurita boabe piper
Preparare
Ø Cu o zi inainte sunca se pune in apa la desarat. Se
lasa pana a doua zi, timp in care se schimba apa de cateva ori. Se spala bine
sunca sub jet de apa.
Ø Se pune sunca la fiert in apa care sa o acopere de
tot. Se adauga dafinul si piperul.
Ø Se fierbe la foc molcom pana furculita intra usor in
ea (in cazul meu 2.5 ore). Timpul de fierbere depinde de dimensiunea bucatii de
carne si de cat de tanar a fost porcul. Daca sunca are os, atunci puteti
verifica astfel: daca osul iese usor din carne, sunca e fiarta.
Ø Se lasa sunca sa se racoreasca in apa in care a
fiert.
Ø Se scoate din apa, se curata de grasime (daca
doriti, nu e obligatoriu), se inveleste in folie si se aseaza intr-un vas
incapator. Fiindca la fiert fibrele carnii se separa, se pun greutati deasupra
ei ca sa o preseze. Se lasa la frigider pana doriti sa o consumati (eu am
lasat-o peste noapte).
Ø Sunca se serveste cu hrean, telemea, ceapa verde si
ridichi, alaturi bineinteles de ouale rosii de Pasti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu