Blogul meu

Blogul meu

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Piept de pui cu mazăre

Piept de pui cu mazăre
REȚETE
Ingrediente:
1.      1 piept de pui (ecologic, de țară :)),
2.      500 g mazăre congelată,
3.      1 ceapă,
4.      1 conservă cu roșii cubulețe,
5.      sare,
6.      piper,
7.      mărar verde.
Preparare:
Etapa 1: Pentru că pieptul de la un pui crescut la țară este cu mult mai ațos, trebuie fiert bine înainte de al găti în fel și chip.
Se pune la fiert în apă rece cu un praf de sare și se fierbe minim 20 minute.
Când este gata se stoate și se lasă la zvântat.
Se tranșează fâșii lungi.
Se încinge puțin ulei într-o tigaie și se rumenește bine pe toate părțile, după care se scoate și se păstrează la cald.
În uleiul rămas călim foarte puțin ceapa tocată mărunt.
Adăugăm mazărea congelată și amestecăm bine.
Turnăm apă fierbinte cât să acopere mazărea și lăsăm să fiarbă 10-15 minute în funcție de mazăre. (verificăm după 10 minute dacă este fiartă, în caz contrar se mai lasă 5 minute).
Adăugăm roșiile din conservă cu tot cu sos și mărarul proaspăt tocat mărunt și mai lăsăm 5 minute pe foc.
Condimentăm cu sare și piper.
Aducem carnea în cratiță și acoperim până la servire.
La servire se ornează cu mărar proaspăt tocat.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu